luni, 30 noiembrie 2009

simplu...despre tine

poti sa iubesti o singura data asa in viata si dupa asa o dragoste sa nu mai ramana nimic, nici macar dorul, nici macar imbratisarea, nici iluzia unei relatii...

Te-ai construit total, usor eclectic, nu te intelegi, nu te mai inteleg nici cei din jurul tau. Ei doar iti zambesc cu prietenie, cu nonsalanta, cu mila, cu regretul sau cu falsa admiratie ca tu esti ceea ce ei ar vrea sa fie dar nu pot. Ai avut mereu talentul de a fi in prim plan, de a te face remarcat, de a fi sufletul petrecerii. Dar camera sufletului tau e ascunsa atat de bine, in spatele unor lungi coridoare, pe care din cand in cand mai lasi cate o femeie naiva sa umble. Dar niciodata nu se apropie prea mult de camera aia cu peretii colorati in maniera nedefinita. Un strain o data a avut cheia si ai avut-o si tu dar ai pitit-o prea bine sau ai aruncat-o sau pur si simplu ai uitat unde ai pus-o, preferand coridoarele lungi, pe care sunt camere in culori clare, in care zabovesc pentru scurte perioade femeile sufletului tau. Adori sa le ai pe toate. Unele iti sunt prietene, altele simple cunostinte, pe altele le urasti sau nu vrei sa le vezi dar nu stii de ce, cu altele iti potolesti setea si le arunci...e cate una pe care o tii in perpetuum preludiu...e felul tau de a-ti simti orgoliul mangaiat...Stii ca numai o miscare inteligenta din partea ta o va face sa ti se daruiasca total si fara inhibitii....E atat de confortabil sa te imbeti spiritual cu cate o astfel de femeie iar apoi sa iti potolesti setea in asternuturile alteia incat modul asta de viata ti l-ai insusit ca pe un dat spiritual. E masca ta cea mai apropiata de suflet.
Intru cu umerii drepti de fiecare data in odaia sufletului tau...da cred pe undeva ca ti-a ramas deschisa cu cativa centimetri usa la camera iar eu am reusit sa intru...dar ma grabesc sa ies, chircita, trista, impovarata de cele ce vad, de dezordine, de tristete, de nehotarare. Ti-am cerut sa ridici mana daca ma vrei langa tine dar sa imi spui si daca ti-e frica. Ai stat nemiscat dar la fel de prins in discutia noastra ca intotdeauna. Tu nu esti de vina, esti minunat...eu sunt de vina, eu nu te merit....nu am stiut sa plec atunci cand tu nu ai stiut daca sa ridici mana sau sa taci...te rog sa nu fii suparat pe mine....plec ca sa fii tu fericit....plec ca sa nu constientizezi ca dupa o dragoste nu mai ramane nimic....nici macar zatul de cafea.......traim o viata fara noi....si e trist sa descopar ca am fost un disc de vinil ratacit in colectia ta de CD-uri...banal...azi am cazut de pe raftul mult prea ingust....nu ai stiut sa ii pretuiesti valoarea....nu isi gasea nici locul.
Si chiar daca voi pleca, vei stii ca sunt acolo...priveste marea agitata, vantul care bate prea tare, ploaia care loveste in geamul tau....sunt acolo, te veghez dar nu intervin..descurca-te...noptile vor fi reci....dar voi fi acolo...ce a mai ramas din mine, ce nu ai luat din mine, ce nu ai plans din mine...

2 comentarii:

dy_ann spunea...

.........s

Anonim spunea...

http://kaosmoon.blogspot.com