luni, 29 octombrie 2007

Comunicare vs Tunderea oilor sau cum am ramas inchisa in biblioteca

Intamplarea pe care o voi povesti azi s-a intamplat cu mult timp in urma...pe cand eram anul I..Cautam carti pentru binecunoscuta tema la Teoria Comunicarii (afurisitele ale de citate...cine stie cunoaste ;))...si pentru ca nu am gasit la biblioteca facultatii tot ce imi trebuia am hotarat sa imi incerc norocul acasa (la Buzau)..Stiam ca biblioteca achizitionase carti bune de comunicare....zis si facut. De cum am intrat m-am simtit ca la aeroport cand trebuie sa faci "check in"..securitate nu gluma..nu ma gandeam ca exista oameni atat de impatimiti de lectura care sa isi doreasca sa place cu un raft acasa, pe ascuns...Am declarat ca nu am intentii rele si m-am indreptat catre sectia de "imprumut adulti". Insa aici, surpriza...nu gasesc un raft dedicat exclusiv comunicarii..zaresc John Fiske langa modul de tundere al oilor si pe Kotler la industria alimentara...logica zero in asezarea acestor carti. M-am uitat sa vad daca nu cumva biblioteca e in curatenie si se intampla acest lucru si la alte domenii..da de unde..celelalte carti erau la loc pe raftul si in sectia lor. M-am dus sa "reclam" dezorganizarea. Raspunsul pe care l-am primit a fost unul simplu: nu se prevede sa avem un raft pentru domeniul comunicare. Doamnele erau ca tafnoase si vadit enervate de interventia mea. Pentru ca imi doream totusi sa iau ceva carti acasa si sa continui sa fiu inscrisa la biblioteca, am rostit un "am inteles" si m-am retras intr-un colt pentru a cauta citate. Prinsa in procesul de citire, nu am sesizat cand s-a facut ora 7. Singurul lucru care mi-a dat de inteles ca biblioteca urmeaza sa se inchida a fost cheia rasucita de doua ori in usa. Doamnele, dragutele de ele, uitasera sa verifice daca mai au cititori inraiti printre rafturi (e ciudat totusi cum de nu m-au vazut cand trecusera de cateva ori bune prin preajma mea). Am alergat la usa si am strigat ca au un om uitat. Mi-au deschis pline de zambete (macar le-am facut sa rada copios) si si-au cerut scuze. Concluzia: nu am mai imprumutat carti de la biblioteca din Buzau, si in nici un caz nu m-am mai dus sa scot citate la sectia imprumut. Am aflat totusi ca acum exista eticheta "comunicare" pe raft. Macar am facut ceva bun. :)

sâmbătă, 27 octombrie 2007

Trei motive...

*
Ne-o dorim cu totii. Alergam dupa ea..o prindem pentru cateva minute si apoi o scapam..suntem intr-un cerc vicios...incercam sa o definim, sa-i gasim caracteristicile, sa o incadram intre anumite limite...nu stim cand o avem,o ignoram, nu ii dam atentie, dar tanjim dupa ea cand o pierdem...E vorba despre fericire.Gabriela Vranceanu Firea ne vorbeste metaforic in cartea ei despre momentele fericite din viata unui barbat, fericire ce a imbracat chipul a trei femei. Am fost placut surprins sa descopar o alta Gabriela Vranceanu Firea, nu ziaristul economic, inversunat si pe pozitii, care seara de seara discuta cu politicieni, nici prezentatoarea Observatorului de weekend...o Gabriela care vorbeste despre frica de a fi fericiti in doi, de a intra intr-o relatie si de a o pastra...Mi-a ramas in minte metafora fericirii-pian: Fericirea, pentru cei mai multi, e un pian ale carui clape sunt: sanatatea, partenerul de viata, copii, bunastarea, serviciul, calatoriile, lecturile, prietenii, filmele cu James Bond, muica, hainele, pizza, vinul rosu, Renoir, ventilatorul pe canicula [...]Pianul functioneaza mereu, chiar si atunci cand canta fals..el totusi canta.. Romanul apare ca o evocare a tineretii barbatului misterios din cafenea..nu simti cand esti dus in trecut, si faci cunostinta cu cele trei femei speciale din viata lui. Amintirea survine in mod firesc, in timp ce acest om zareste in cafenea trei femei ce stau la taclale in fata unei cesti de ceai. Textul seduce prin scriitura (in viziunea mea nu e tipul de roman pe care sa-l citesti in metrou). Atat va dezvalui din acest roman. Daca aveti la dispozitie o ora, o ceasca de ceai alaturi,cititi Trei motive ; vei reusi sa fiti mai atenti la cei din jurul vostru si mai putin egoisti in fericire..

*poza de Marin Raica/Jurnalul National

joi, 18 octombrie 2007

O zi ca oricare alta

8:30. Desteptarea. Savurez micul dejun - cafea tare - si verific programul pe ziua de azi.
9:00. Ma asez la calculator. Trebuie sa verfic corespondenta. Ca de obicei descopar cateva invitatii de pe site-uri gen hi5. Le sterg si raspund la mailurile serioase
9:30. Ma apuc de lucru. Din fericire biroul e tot acasa asa ca nu trebuie sa indur drumul cu metroul de dimineata. Si pot asculta si muzica mea preferata.
13:00 Imi amintesc ca trebuia sa ies cu Alina la o cafea. O sun sa imi cer scuze si stabilim ceva pentru saptamana viitoare.
13:10 Primesc o invitatie la film...o accept..nu imi strica sa ma relaxez un pic.
14:00 Iau pranzul cu bunica si ajung la concluzia ca mi-a lipsit incredibil de mult in acest an. Ma bucur ca e cu mine acum. Am cui sa cer un sfat....
15:00 Plec spre facultate...imi ia ceva timp pana ajung pe Calea Victorie..in plus nu ma pot obisnui cu aceasta noua locatie...
16:20 Cursul de geopolitica (jumate boring jumate interesant)
18:00 Ma grabesc spre Scala. Filmul: Roming, cu Jean Constantin (merita vazut)
22:30 Dupa o cina cu fetele si o barfa mica ma intorc acasa franta de oboseala .
23:00 Parca mai merge o ora de messenger. Nu am mai vorbit demult cu colegii.
24:00 Imi amintesc ca mai am ceva de tradus...
24:30 Nu a mers asa greu pe cat mi-am inchipuit
01:00 Ma urc in pat. Suna telefonul. greseala...cine s-o fi trezit sa sune la ora asta? Inchid ochii si in fata mea apare un drum lung...

luni, 15 octombrie 2007

Richard Clyderman

vis...uitare...speranta...iubire...profunzime...naivitate...sinceritate....pasiune...soare...joc de indragostiti....valuri..apus de soare...noapte...fericire...lacrimi...balet...zbor...raze..pajisti..oare cate lcruri iti poate inspira muzica lui Richard Clyderman?

joi, 11 octombrie 2007

Observator intr-un vagon


Calatoriile cu trenul sunt pentru mine o sursa inepuizabila de a afla ce fel de oameni mai populeaza pamantul. Recunosc ca nu sunt un fan infocat al trenului, dar de fiecare data ma binedispune un astfel de drum acasa. Zilele trecute am decis sa iau un intercity catre casa. De obicei imi place sa urc de cum trage trenul in gara (mereu am senzatia ca va pleca fara mine).Intreb pentru siguranta daca ajunge la Buzau, nu de alta dar am mai patit-o si nu aveam chef sa alerg pe ultima suta de metri sa il prind, si ma instalez comod in compartiment. "Ce bine ar fi daca as fi doar eu aici", imi spuneam in timp ce imi potriveam mp3 playerul pe playlistul preferat. Ti-ai gasit. Urca doi domni, din care unul dorea sa stranga ceva bani pentru un caz social (ma intreb despre ce caz social era vorba: ii lipseau banii de tigari, de baut sau de droguri?), iar celalalt urma sa fie tovarasul meu de drum. Individul arata prezentabil, a salutat politicos si si-a ocupat locul pe scaun, scotand un ziar pentru a-l rasfoi. Eram destul de bucuroasa, caci nu aveam chef sa fiu draguta si politicoasa cu un strain, si in nici un caz nu doream sa discut despre incalzirea globala si modul in care toamna nu mai e toamna. La scurt timp apare un tanar, care de la prima vedere se vedea ca nu platise biletul (lucru confirmat mai tarziu). In tot acest timp, prin vagon se plimbau vanzatorii de ziare care se chinuiau sa te convinga sa cumperi reviste de acum doua luni. Nestiind acest mic amanunt, opresc pe unul si il rog dragut sa imi dea Beau Monde. Insa de cum imi arata revista, constat ca era veche de doua numere. Refuz politicos, insa domnul nu vrea sa renunte, ba mai mult se supara si ma acuza ca il fac sa piarda vremea. In incercarea de a-mi vinde totusi ceva incearca sa ma convinga sa cumpar alte doua reviste la pret de una "ieftine ca braga". Refuz din nou, imi dau drumul la muzica si plec de langa el pana nu ma trezesc cu vreo revista peste ochi. Intre timp in compartiment se mai instalase o doamna, care cazuse pesemne in plasa vanzatorului de ziare, caci achizitionase revista pe care eu o refuzasem. Se pare ca nu o deranjeaza, noutatile nu o intereseaza prea tare, vrea doar sa ii treaca timpul cumva. Cu putin timp inainte ca trenul sa plece, urca in compartiment alte doua persoane, un barbat bine, care de cum s-a instalat, si-a pornit mp3 playerul si a inceput sa citeasca ziarele, si un pusti care nu parea a avea mai mult de 18 ani, care pesemne statea mai rau la capitolul calatorii cu trenul decat mine, intrucat a fost indrumat de acelasi vanzator de ziare catre compartiment. Cand m-a vazut, vanzatorul m-a intrebat daca nu doresc ceva....sincer imi era teama sa mai raspund, dar am scos in cele din urma un "nu, multumesc!" printre dinti. Pustiul s-a asezat, timid, pe ultimul loc ramas liber. S-a uitat de vreo doua ori si pe bilet si la ceas, incercand sa se asigure ca s-a urcat bine. Si-a scos o carte din ghiozdan si a inceput sa citeasca. "O, bun!, ma gandesc. Sta langa mine, asa o sa citesc si eu putin." Cand imi arunc ochii pe titlu: "Cum sa obtii succesul si armonia!", constat ca baiatul citea o carte de autodepasire. Nu are ce sa fie rau in asta, dar m-a socat modul in care "tocea" pasajele din ea. Le citea si le recitea si le spunea cu glas jos. De parca retinerea lor intr-adevar putea sa ii aduca succes si armonie in viata. Destul de patetic, daca ma intrebati. Oare cand o sa se loveasca cu pragul de sus, o sa citeasca o astfel de carte pentru a afla raspunsul la probleme? Eu i-as da un sfat prietenesc: e bine de stiut ca viata nu e asa cum o descriu cartile si nici nu poate fi tratata prin retetele miraculoase pe care indivizii, ce devin autori peste noapte, le ofera, cu atata generozitate, in astfel de carti. M-am intors la muzica mea si mi-am petrecut tot restul calatoriei uitandu-ma pe fereastra si contempland culorile toamnei....macar ele ma fac sa visez si sa uit pentru o clipa unde ma aflu.... si, brusc, imi aduc aminte de versurile lui Sorescu

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?

joi, 4 octombrie 2007

Orgoliu sau relatie perfecta?


Astazi sunt plina de intrebari..mai multe decat de obicei..si da vorbesc mai mult decat de obicei..de asta am ales sa imi insir curiozitatile aici...
Citeam blogul Dianei si trebuie sa recunosc ca a atins o zona sensibila...orgoliul in relatii...ar trebui el sa existe sau nu..ar trebui sa devenim o coca moale in mainile celui cu care suntem sau sa ne pastram identitatea. In viziunea mea, a avea o relatie inseamna in primul rand sa il accepti pe cel de langa tine asa cum e, cu bune si cu rele, cu imperfectiuni si cu greseli, sa vezi in cel de langa tine un prieten, un confident...sa stii ca el te va sustine si iti va spune atunci cand are impresia ca nu actionezi bine.Aici orgoliul nu are ce cauta. Dar ce se intampla in momentul in care cel pe care l-ai ales sa iti fie aproape incepe se iti spuna ca el e perfect si tu mai ai de indreptat? Merita oare sa inghiti si sa ii dai dreptate? Daca o faci esti moale, daca nu o faci esti "a dracului". Am vazut in jurul meu atatea persoane care s-au complacut a le face pe plac prietenilor doar pentru a nu iesi singure in club sau la un party...si inghit multe..vorba aceea, joaca dupa cum li se canta.Pentru ce? Nu asta inseamna jumatate..nu asta inseamna relatie. Dar cum definesti relatia perfecta?