joi, 11 octombrie 2007

Observator intr-un vagon


Calatoriile cu trenul sunt pentru mine o sursa inepuizabila de a afla ce fel de oameni mai populeaza pamantul. Recunosc ca nu sunt un fan infocat al trenului, dar de fiecare data ma binedispune un astfel de drum acasa. Zilele trecute am decis sa iau un intercity catre casa. De obicei imi place sa urc de cum trage trenul in gara (mereu am senzatia ca va pleca fara mine).Intreb pentru siguranta daca ajunge la Buzau, nu de alta dar am mai patit-o si nu aveam chef sa alerg pe ultima suta de metri sa il prind, si ma instalez comod in compartiment. "Ce bine ar fi daca as fi doar eu aici", imi spuneam in timp ce imi potriveam mp3 playerul pe playlistul preferat. Ti-ai gasit. Urca doi domni, din care unul dorea sa stranga ceva bani pentru un caz social (ma intreb despre ce caz social era vorba: ii lipseau banii de tigari, de baut sau de droguri?), iar celalalt urma sa fie tovarasul meu de drum. Individul arata prezentabil, a salutat politicos si si-a ocupat locul pe scaun, scotand un ziar pentru a-l rasfoi. Eram destul de bucuroasa, caci nu aveam chef sa fiu draguta si politicoasa cu un strain, si in nici un caz nu doream sa discut despre incalzirea globala si modul in care toamna nu mai e toamna. La scurt timp apare un tanar, care de la prima vedere se vedea ca nu platise biletul (lucru confirmat mai tarziu). In tot acest timp, prin vagon se plimbau vanzatorii de ziare care se chinuiau sa te convinga sa cumperi reviste de acum doua luni. Nestiind acest mic amanunt, opresc pe unul si il rog dragut sa imi dea Beau Monde. Insa de cum imi arata revista, constat ca era veche de doua numere. Refuz politicos, insa domnul nu vrea sa renunte, ba mai mult se supara si ma acuza ca il fac sa piarda vremea. In incercarea de a-mi vinde totusi ceva incearca sa ma convinga sa cumpar alte doua reviste la pret de una "ieftine ca braga". Refuz din nou, imi dau drumul la muzica si plec de langa el pana nu ma trezesc cu vreo revista peste ochi. Intre timp in compartiment se mai instalase o doamna, care cazuse pesemne in plasa vanzatorului de ziare, caci achizitionase revista pe care eu o refuzasem. Se pare ca nu o deranjeaza, noutatile nu o intereseaza prea tare, vrea doar sa ii treaca timpul cumva. Cu putin timp inainte ca trenul sa plece, urca in compartiment alte doua persoane, un barbat bine, care de cum s-a instalat, si-a pornit mp3 playerul si a inceput sa citeasca ziarele, si un pusti care nu parea a avea mai mult de 18 ani, care pesemne statea mai rau la capitolul calatorii cu trenul decat mine, intrucat a fost indrumat de acelasi vanzator de ziare catre compartiment. Cand m-a vazut, vanzatorul m-a intrebat daca nu doresc ceva....sincer imi era teama sa mai raspund, dar am scos in cele din urma un "nu, multumesc!" printre dinti. Pustiul s-a asezat, timid, pe ultimul loc ramas liber. S-a uitat de vreo doua ori si pe bilet si la ceas, incercand sa se asigure ca s-a urcat bine. Si-a scos o carte din ghiozdan si a inceput sa citeasca. "O, bun!, ma gandesc. Sta langa mine, asa o sa citesc si eu putin." Cand imi arunc ochii pe titlu: "Cum sa obtii succesul si armonia!", constat ca baiatul citea o carte de autodepasire. Nu are ce sa fie rau in asta, dar m-a socat modul in care "tocea" pasajele din ea. Le citea si le recitea si le spunea cu glas jos. De parca retinerea lor intr-adevar putea sa ii aduca succes si armonie in viata. Destul de patetic, daca ma intrebati. Oare cand o sa se loveasca cu pragul de sus, o sa citeasca o astfel de carte pentru a afla raspunsul la probleme? Eu i-as da un sfat prietenesc: e bine de stiut ca viata nu e asa cum o descriu cartile si nici nu poate fi tratata prin retetele miraculoase pe care indivizii, ce devin autori peste noapte, le ofera, cu atata generozitate, in astfel de carti. M-am intors la muzica mea si mi-am petrecut tot restul calatoriei uitandu-ma pe fereastra si contempland culorile toamnei....macar ele ma fac sa visez si sa uit pentru o clipa unde ma aflu.... si, brusc, imi aduc aminte de versurile lui Sorescu

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?

Un comentariu:

Andreea spunea...

Probabil ca la unii oameni functioneaza. S-ar putea sa functioneze si la tanarul tau, chiar daca invata pe dinafara pasaje. Insa o asemenea carte doar ii ridica putin atunci cand sunt prea jos. Nu se intampla minuni, nu devin intelepti dupa o lectura desi s-ar putea ca unii sa traiasca cu aceasta impresie. Daca asta ii ajuta sa iasa dintr-o stare de legumizarem, sa faca ceva, sa traiasca mai bine, perfect! E de apreciat ca isi doresc sa schimbe un minus intr-un plus. Sau cel putin sa-l faca zero.