duminică, 28 noiembrie 2010

pe gand....

De multe ori facem fapte bune prin donatii la biserca sau pe strada copiilor sau batranilor si rareori avem incredere in donatiile organizate. Inca exista perceptia comunista ca voluntariatul este ceva fortat: trebuie sa donezi, trebuie sa te duci, trebuie sa faci daca vrei sa faci parte din lumea buna. Ne amintim sa fim buni doar de Craciun sau de Pasti, atunci cand facem un lucru rau sau cand avem constiinta incarcata, dam de pomana sa ne spalam pacatele si sa ne exoneram de cele rele. Devenim astfel egoisti si demonstram ca nu ne pasa decat de noi.
Am descoperit o organizatie care vrea sa schimbe ceva si care si reuseste sa o faca an de an cu perseverenta. Este o organizatie care arata marilor companii ca profitul nu mai este suficient pentru a demonstra credibilitate daca nu este insotit de actiuni de responsabilitate sociala corporativa. United Way Romania mi-a aratat in ultimii trei ani ca pe o piata aflata intr-o nesfarsita lupta pentru locul I, exista o zona in care ambitiile de monopol nu isi iau rostul si in care tot ceea ce face diferenta este zambetul de pe chipul unui copil sau al unui adult aflat in dificultate. M-a invatat ce inseamna un voluntariat adevarat si cum sa participi activ in proiectele pe care le sustii an de an prin contributiile personale sau prin cei 2% donati anual.
United Way isi doreste sa imbunatateasca calitatea vietii in comunitate si incureajeaza donatiile individuale, corporative sau voluntariatul. United Way nu intinde mana sa iti ceara ci iti arata cazurile pe care le poti ajuta fara prea mult efort. Caci o contributie minima lunara sau anuala poate face diferenta pentru un copil care nu a apucat sa spuna "mama" sau "tata" sau pentru un om aflat in ultimele clipe ale vietii sale.

marți, 23 noiembrie 2010

Oare cand sa incep sa imi scriu rezolutiile pentru anul viitor, cand sa incep sa trag linie si sa adun ce a fost bun anul acesta? Cand ar trebui sa ii scriu lui Mos Craciun...il voi certa un pic, anul acesta nu mi-a indeplinit o dorinta... Vreau sa stau fata in fata cu el sa il intreb de ce?.....

luni, 15 noiembrie 2010

Blog cu aer de munte


Vreme frumoasa, prognoza optimista, vestea ca ar fi ultimul weekend frumos inainte de "vijelioasa" iarna m-au deteminat sa imi fac bagajele si sa o pornesc spre munte. Destinatia: Hotel Smart, Sinaia. Am ajuns destul de tarziu vineri seara la hotel, insa nu am putut sa nu remarc stilul sau arhitectural. Mai degraba decat un hotel, parea a fi o casa de vacanta, o cabana frumoasa inconjurata de brazi falnici, care te asteapta primitoare in fiecare weekend. Staff-ul hotelului a fost dragut, serviabil, amabil si aproape ca nici nu simteai ca sunt pe langa tine. Sentimentul de confort avea sa imi fie amplificat si in camera, pe care mai repede as denumi-o garsoniera, caci avea tot confortul de acasa (balcon, baie, mini-bucatarie).
Dincolo de confortul si de atmosfera de "acasa" pe care hotelul mi le-a transmis, la Sinaia am descoperit de data asta o alta lume. M-am bucurat de culorile tarzii de toamna, de cafeaua fierbinte servita "la locul nostru" (prietenii stiu de ce), de povestile din copilarie, de planurile de viitor, de vise marete si indraznete dar deloc greu de obtinut pentru sufletele ambitioase, am descoperit o prietenie intr-o alta lumina si stiu ca va stii sa aprecieze acest mltumesc din suflet (stie ea de ce)..... am apreciat o veverita care venea la fel ca un caine la mana omului, curioasa sa vada daca isi va primi aluna, am ras din inima si am plans la fel, m-am relaxat si m-am distrat, m-am intors cu bateriile incarcate si cu suficienta energie cat sa rezist pana la primele raze de soare primavaratice care cu siguranta ma vor indemna sa ma urc in primul tren spre munte. Stiu sigur ca imi place toamna la munte...oare primavara cum o fi?

miercuri, 3 noiembrie 2010

preocupari matinale .....

bun sau rau?

Pe facebook ajungi sa vezi tot ceea ce il defineste pe un om, ajungi sa vezi incotro se indreapta, ce ii place sa manace, ce citeste, ce asculta, ce grupuri frecventeaza, ce probleme sociale il preocupa, ce evenimente culturale il atrag. Pentru un om de publicitate, este o adevarata mana cereasca aceasta lume virtuala in care consumatorul apare dezbracat de orice secret, un loc in care stii exact ce vrea si ce l-ar determina sa cumpere. Insa lumea aceasta virtuala, in care am ajuns sa ne petrecem minim trei, patru ore pe zi nu este cea ideala in care ne-am dori sa traim. Ca om caruia ii place sa vorbeasca (uneori poate prea mult) caruia ii place sa se uite in ochii celuilalt atunci cand spune sau asculta o poveste, care se bucura de zambetul celuilalt Facebookul nu este de ajuns, este doar un mecanism prin care ramai conectat, o masinarie ingenioasa care nu lasa sa se asterne linistea intre doi oameni aflati la distanta unul de altul. Cel mai mult imi place atunci cand primesc notificari sau invitatii pentru diverse evenimente. Imi dau seama ca la o astfel de reuniune, coboram cu totii din lumea virtuala pentru a ne intalni, pentru a ne privi in ochi si pentru a inchina cu totii un pahar de sampanie. Si atunci stau sa ma intreb: este facebookul cel mai bun instrument care permite oamenilor de comunicare si publicitate sa faciliteze intalnirea oamenilor la acest mare eveniment global?

luni, 1 noiembrie 2010

Serendipity - o oaza de liniste

Joi seara.... iesire cu fetele in oras. Locul ales: ceainaria Serendipity din zona Piata Romana, un loc desprins parca din "La tiganci" a lui Eliade, un colt de Bucuresti in care timpul are rabdare cu noi, un loc in care te rupi complet de tumultul orasului si iti permiti sa te relaxezi si sa visezi. De cand am patruns pe poarta casei am trait cu sentimentul ca patrund intr-un loc magic, un loc secret, ferit de privirile curiosilor de zidurile de iedera. Am simtit caldura acestui loc din momentul in care am sunat pentru o rezervare. La capatul firului mi-a raspuns o voce amabila, sentiment care s-a intensificat o data ce am trecut pragul casei. Nu stiu daca este adevarat sau nu, dar afacerea mi s-a parut a fi una de familie. Aceeasi voce calda care imi confirmase rezervarea mi-a deschis usa si m-a primit cu un zambet, intrebandu-ma pe un ton calm daca am venit pentru ceai sau pentru seminarul de ikebana. Da, la serendipity se organizeaza si evenimente, de la seminarii unde inveti arta aranjarii florilor la pictura pe vaze, cani sau ceainice. Am comandat un Passion Chocolate, cu lapte si miere, o dulceata de nuci si un piure de castane si biscuiti cu ciocolata si nuci. Cam mult dulce pentru o seara dar toate aveau gustul bunatatilor facute de bunica. Muzica e in surdina, te relaxeaza si te face sa uii de toate problemele pe care le-ai avut peste zi. Cand a trecut timpul de la 6 la 9 seara. Niciuna din noi nu ar stii sa spuna. Timpul a avut cu noi rabdare.... cu siguranta acesta este locul meu de suflet din Bucuresti....