luni, 30 noiembrie 2009

simplu...despre tine

poti sa iubesti o singura data asa in viata si dupa asa o dragoste sa nu mai ramana nimic, nici macar dorul, nici macar imbratisarea, nici iluzia unei relatii...

Te-ai construit total, usor eclectic, nu te intelegi, nu te mai inteleg nici cei din jurul tau. Ei doar iti zambesc cu prietenie, cu nonsalanta, cu mila, cu regretul sau cu falsa admiratie ca tu esti ceea ce ei ar vrea sa fie dar nu pot. Ai avut mereu talentul de a fi in prim plan, de a te face remarcat, de a fi sufletul petrecerii. Dar camera sufletului tau e ascunsa atat de bine, in spatele unor lungi coridoare, pe care din cand in cand mai lasi cate o femeie naiva sa umble. Dar niciodata nu se apropie prea mult de camera aia cu peretii colorati in maniera nedefinita. Un strain o data a avut cheia si ai avut-o si tu dar ai pitit-o prea bine sau ai aruncat-o sau pur si simplu ai uitat unde ai pus-o, preferand coridoarele lungi, pe care sunt camere in culori clare, in care zabovesc pentru scurte perioade femeile sufletului tau. Adori sa le ai pe toate. Unele iti sunt prietene, altele simple cunostinte, pe altele le urasti sau nu vrei sa le vezi dar nu stii de ce, cu altele iti potolesti setea si le arunci...e cate una pe care o tii in perpetuum preludiu...e felul tau de a-ti simti orgoliul mangaiat...Stii ca numai o miscare inteligenta din partea ta o va face sa ti se daruiasca total si fara inhibitii....E atat de confortabil sa te imbeti spiritual cu cate o astfel de femeie iar apoi sa iti potolesti setea in asternuturile alteia incat modul asta de viata ti l-ai insusit ca pe un dat spiritual. E masca ta cea mai apropiata de suflet.
Intru cu umerii drepti de fiecare data in odaia sufletului tau...da cred pe undeva ca ti-a ramas deschisa cu cativa centimetri usa la camera iar eu am reusit sa intru...dar ma grabesc sa ies, chircita, trista, impovarata de cele ce vad, de dezordine, de tristete, de nehotarare. Ti-am cerut sa ridici mana daca ma vrei langa tine dar sa imi spui si daca ti-e frica. Ai stat nemiscat dar la fel de prins in discutia noastra ca intotdeauna. Tu nu esti de vina, esti minunat...eu sunt de vina, eu nu te merit....nu am stiut sa plec atunci cand tu nu ai stiut daca sa ridici mana sau sa taci...te rog sa nu fii suparat pe mine....plec ca sa fii tu fericit....plec ca sa nu constientizezi ca dupa o dragoste nu mai ramane nimic....nici macar zatul de cafea.......traim o viata fara noi....si e trist sa descopar ca am fost un disc de vinil ratacit in colectia ta de CD-uri...banal...azi am cazut de pe raftul mult prea ingust....nu ai stiut sa ii pretuiesti valoarea....nu isi gasea nici locul.
Si chiar daca voi pleca, vei stii ca sunt acolo...priveste marea agitata, vantul care bate prea tare, ploaia care loveste in geamul tau....sunt acolo, te veghez dar nu intervin..descurca-te...noptile vor fi reci....dar voi fi acolo...ce a mai ramas din mine, ce nu ai luat din mine, ce nu ai plans din mine...

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

miercuri, 11 noiembrie 2009

marți, 10 noiembrie 2009

Ganduri ... de noiembrie

Azi ma intrebam de ce uneori avem "pofta" sa asternem cuvinte pe hartie...poate pentru ca simtim nevoia...e un sentiment asemanator cu iubirea, te indragostesti dar nu stii de ce...in ceea ce ma priveste scriu pentru mine, pentru alimentarea "viciului" meu de a-mi exterioriza gandurile, ideile, sentimentele, pentru a ma imparti in mod inegal cu ceilalti...scriu fara a incalca Codul Penal al bunului simt....

***

De ce mintim? De ce alegem evitarea in locul raspunsului ferm si sincer? Minciuna e preferabila? Minciuna cea mai repugnanta e spunerea adevarului cu ascunderea miezului lucrurilor.

***

Faptele sunt mereu goale. Faptele sunt acele recipiente care imbraca forma sentimentelor pe care decidem sa le exprimam.

***

...un nebun de alb ce captureaza regina neagra....

***

...noiembrie...despartiri...disparitii...tristeti....oameni mari care nu mai sunt aici printre noi....vise...impacari...glasuri cristaline, vesele....albatrosi ce pleaca spre alte zari...cuvinte..stari...trairi....de toamna...ceai cald...ciocolata cu aroma de rom sau menta sau vanilie...dupa gust....miros de castane coapte...cald si bine...inca...



GHEORGHE DINICA - Sunt vagabondul vietii mele
Asculta mai multe audio Muzica

duminică, 1 noiembrie 2009

nebun de alb

o melodie perfecta de incheiat un week-end interesat....

vanilie si scortisoara :)


Joi seară, just another day of the week. După muncă, m-am gândit impreună cu o prietenă să ieşim ca fetele prin magaine, la o cafea.... Locul de întâlnire: Unirii. La jumătatea drumului dintre noi două. Ea a mai întârziat un pic din cauza traficului infernal. Tmp suficient pentru mine pentru a observa lucruri. In faţa magazinului de parfumuri, două fete işi aşteaptă prietena, şi pentru a nu se plictisi, o mai bârfesc un pic. Pentru a nu intra cu bocancii in viaţa unui om pe care nu il cunosc mi-am pus căştile in ureche. Pe Eagles, Hotel California, observ perechi de îndrăgostiţi, care se revedeau după o zi mai mult sau mai puţin plăcută la muncă... tineri care aveau emoţii la vederea celui pe care îl plăceau, primele priviri, primele emotii, nehotărârea "să o ţin de mână sau nu"...te amuză lucrurile acetea atunci când le priveşti de afară... privirea si paşii ma indreaptă către vitrina cofetăriei. Şi zăresc aşezaţi într-un colţ, un cuplu de bătrănei,foarte bine aranjaţi, care se sorb încă din priviri,şi îşi împart prajitura. Se vede treaba, ca au gusturi diferite în materie de dulciuri, dar joacă jocuri de adolescenţi, se prefac curioşi si atunci când unul nu este atent îşi "fură" o linguriţă de frişcă sau de ciocolată. Îmi întipăresc pe retină această imagine, şi îmi pun pe suflet sentimentul care mă încearcă. Lucrurile frumoase merită să fie trăie şi împărtăşite la orice vârstă.
Au fost singurele lucruri frumoase pe care le-am descoperit în timpul pe care l-am petrecut in piaţa Unirii. În rest superficialitate, feţe triste, oameni îngânduraţi, oameni debili, miros de gogosi si cartofi prajiţi... cotidian...gri...frig...tristeţe...zâmbete false pline de interese, oameni grăbiţi..."timpul nu mai are răbdare cu noi"... aş vrea să stea pentru o clipă, iar eu să imi lipesc nasul de vitrina cofetăriei, să miroasă a vanilie si scorţisoară şi să mai fiu copil.....timpul avea răbdare...