Soul and wellness

De multe ori facem fapte bune prin donatii la biserca sau pe strada copiilor sau batranilor si rareori avem incredere in donatiile organizate. Inca exista perceptia comunista ca voluntariatul este ceva fortat: trebuie sa donezi, trebuie sa te duci, trebuie sa faci daca vrei sa faci parte din lumea buna. Ne amintim sa fim buni doar de Craciun sau de Pasti, atunci cand facem un lucru rau sau cand avem constiinta incarcata, dam de pomana sa ne spalam pacatele si sa ne exoneram de cele rele. Devenim astfel egoisti si demonstram ca nu ne pasa decat de noi. Am descoperit o organizatie care vrea sa schimbe ceva si care si reuseste sa o faca an de an cu perseverenta. Este o organizatie care arata marilor companii ca profitul nu mai este suficient pentru a demonstra credibilitate daca nu este insotit de actiuni de responsabilitate sociala corporativa. United Way Romania mi-a aratat in ultimii trei ani ca pe o piata aflata intr-o nesfarsita lupta pentru locul I, exista o zona in care ambitiile d...

Stau si ma gandesc de ce uneori alegem sa purtam ochelari. Oare pentru a vedea mai bine sau pentru a ne ascunde in spatele unor lentile. E o forma de patrundere a intelesurilor lumii sau de ascundere de noi insine,? o facem, din dorinta de a ne ascunde in spatele unei masti?....mai ales daca avem ochelari de soare. Niciodata nu i-am suportat pe cei care vorbesc cu tine din spatele unor lentile mari si negre caci am trait mereu cu impresia ca nu le pot patrunde in suflet si nu le pot percepe intentiile. Dar uneori cu totii purtam ochelari, de cal as spune caci nu vedem bine ce e in jurul nostru si ne limitam la a accepta ceea ce ceilalti ne pun la dispozitie, fara sa intrebam, fara sa ne dorim sa evoluam, iar daca ne trece prin cap sa ridicam privirea sau sa indraznim sa vrem mai mult, ne retragem speriati de ceea ce vedem, de realitatea hada si vulgara care ne inconjoara. Dar ce te faci atunci cand trebuie sa porti ochelarii pe nas caci ei sunt singura forma de protectie a sufletului ...

poti sa iubesti o singura data asa in viata si dupa asa o dragoste sa nu mai ramana nimic, nici macar dorul, nici macar imbratisarea, nici iluzia unei relatii... Te-ai construit total, usor eclectic, nu te intelegi, nu te mai inteleg nici cei din jurul tau. Ei doar iti zambesc cu prietenie, cu nonsalanta, cu mila, cu regretul sau cu falsa admiratie ca tu esti ceea ce ei ar vrea sa fie dar nu pot. Ai avut mereu talentul de a fi in prim plan, de a te face remarcat, de a fi sufletul petrecerii. Dar camera sufletului tau e ascunsa atat de bine, in spatele unor lungi coridoare, pe care din cand in cand mai lasi cate o femeie naiva sa umble. Dar niciodata nu se apropie prea mult de camera aia cu peretii colorati in maniera nedefinita. Un strain o data a avut cheia si ai avut-o si tu dar ai pitit-o prea bine sau ai aruncat-o sau pur si simplu ai uitat unde ai pus-o, preferand coridoarele lungi, pe care sunt camere in culori clare, in care zabovesc pentru scurte perioade femeile sufletului tau...

Oare se merita? Oare stii ce vrei mereu ? Think twice and see that decisions are hard to be taken but not imposible.

Întâlnirea cu agentul imobiliar Lucrurile sunt bune şi frumoase. Banca îţi spune ca eşti solvabil pentru o anumită sumă. Începi sa faci lista cu zonele în care ţi-ar plăcea să stai. Şi suni! Toate anunţurile se dau drept anunţuri care au fost postate de către proprietarii imobilelor. Surpriză. Vei auzi la capătul firului glasul unui oarecare Gigel care îţi spune că ai sunat la firma de imobiliare X. Şi colac peste pupază îţi transmite că apartamentul care are anunţ dat în ziar azi tocmai a fost vândut. Să ştiţi că în ceea ce priveşte anunţurile în care apar imobile în zone bune, cu îmbunătăţiri şi cu "vedere la parc", la preţuri mai mult decât rezonabile nu sunt decât momeli. O dată ce ai sunat pentru a te interesa de acel apartament te trezeşti că ţi se prezintă altceva, într-o altă zonă, sau dacă eşti suficient de convingător în aceeaşi zonă. Şi accepţi, că oricum nu mai ai ce să faci. Dar bagă de seamă, dacă nu eşti decis asupra zonei, nu accepta chiar orice. Nu se ştie un...

Drumul la bancă (1) Am revenit cu povestea în ceea ce priveşte achiziţia unui imobil. Mă oprisem în postul anterior la ideea că în cele mai multe cazuri, a-ţi cumpăra o locuinţă implică şi un credit imobiliar. Şi să vezi atunci drumuri la bancă şi hărtii pe care le ai de completat. Începutul îl constituie fără îndoială verificarea gradului de solvabilitate. Cu alte cuvinte, dacă salariul pe care îl ai, din care se scad obligaţiile de plată, îţi permite să iei un credit ipotecar. Sună dificil dar nu este deloc aşa. Îm mare nu ai nevoie decât de o adeverinţă de salariu şi fişa fiscală aferentă anului trecut pentru ca cei de la bancă să îţi facă o analiză de bonitate şi să îţi spună suma la care te încadrezi sub formă de credit. Documentele de care ai nevoie pot diferi de la bancă la bancă, însă poţi avea certitudinea că vei afla în momentul în care suni să te interesezi sau atunci când ajungi în agenţia băncii respective. Bucuria este mare să aflii că te încadrez, împreună cu partenerul ...

Mi-a luat ceva timp să scriu despre asta trebuie să mărturisesc. Dar în final m-am decis să scriu despre ce înseamna să îţi iei un apartament în România zilelor noastre. Totul începe cu ideea "ce bine ar fi să ne mutăm la casa noastră şi să nu mai stăm cu chirie". Este minunat gândul dar până la aplicarea lui trebuie să curgă multă apă pe Dâmboviţa. Gândul devine din ce în ce mai insistent şi te trezeşti într-o zi că te-ai apucat să cauţi pe internet, în loc de prieteni noi pe hi5, site-uri de imobiliare. Te uiţi doar aşa ca să vezi cum merge piaţa. Azi aşa, mâine aşa până într-o zi îi spui celui de alături că nu ar strica să şi vedeţi una din casele pe care le tot urmăriţi pe net de atâta timp. Înainte de a pune mâna pe telefon să stabiliţi întâlniri cu aşa-zişi proprietari, faceţi împreună o listă cu zonele în care v-ar face plăcere să locuiţi. Şi aici intervin tot felul de probleme: copii îşi vor dori să fie aproape de prieteni, taţii vor vrea să fie în apropiere de mijloa...

Am preluat de la Andreea leapsa cu "Ce as schimba la Romania". Tema grea nu am ce zice, mai ales ca m-am cam saturat sa aud oameni in jurul meu care vor sa plece din tara si care considera ca aici nu mai e nimic bun de facut sau de schimbat. Sunt oameni care traiesc cu sentimentul ca daca pleaca intr-o tara straina isi vor rezolva toate problemele, ca nu vor mai avea de suferit, ca viata lor va fi lapte si miere. Lucrurile nu stau chiar asa, si tind sa ma incapatanez sa cred ca inca se mai poate schimba ceva la Romania. Pana la urma, putem intelege ca lucrurile nu merg bine, dar oare nu ar trebui sa ne intrebam daca nu cumva si noi am contribuit la aceasta stare de anormalitate, prin faptul ca ne-am complacut sa aratam cu degetul si sa nu facem nimic. Sa procedam precum suprapatura societatii, precum oamenii fara principii si valoare, care se reped in a lovi in cei care incearca sa se ridice....si facem asta fie din ignoranta, fie din sentimentul de turma,fie din invidie, sa...

In pana de idei...asa ca am preluat leapsa de la Andreea .. cred ca azi sunt realista in ceea ce ma priveste si sincera. SUNT ambitioasa, incapatanata, prietenoasa, comunicativa AS VREA sa pot desena PASTREZ biletele pe care le scriam in ora de latina cu colegii mei MI-AS FI DORIT sa nu fie rautate pe lume NU IMI PLAC minciunile, ipocrizia, snobismul MA TEM de singuratate AUD prea multe IMI PARE RAU ca nu am suficient timp pentru prietenii mei IMI PLAC calatoriile pe alte meleaguri NU SUNT falsa DANSEZ orice, oricand CANT foarte prost NICIODATA nu spun niciodata RAR pot fi enervata PLANG la filmele romantice NU SUNT INTOTDEAUNA punctuala NU IMI PLACE DE MINE atunci cand gresesc din neatentie SUNT CONFUZA atunci cand este necesar sa aleg intre ce trebuie si ce simt AR TREBUI sa fiu mai indrazneata Leapsa o pasez catre oricine se simte suficient de sincer incat sa isi faca autoportretul. :)

Am preluat leapsa de la Andreea Mitan si mi s-a parut a fi interesanta, mai ales acum in plina "stresiune". Nu neg faptul ca este o tema interesanta, cu toate ca nu ma mai intreb demult ce as face daca. Prefer sa traiesc momentul, sa elogiez acel "carpe diem" pe care il detestam atat de mult in liceu (prietenii stiu de ce). Cu toate acestea nu va ascund faptul ca am frici si prejudecati idioate care ma impiedica uneori sa fac acele lucruri care m-ar putea face cu adevarat fericita. In primul rand daca nu mi-ar fi frica m-as urca in primul avion spre SUA, asa de nebuna, pentru a vizita cateva orase. Apoi m-as intoarce. Niciodata America nu va fi un loc in care m-as putea stabili, nu este pe gustul meu. Apoi, m-as intoarce si m-as inscrie la cursuri la parasutism sau macar as sari in tandem (un vis mai vechi de-al meu), sau m-as da cu tiroliana. Sau macar alpinism indoor. Daca nu mi-ar fi frica m-as muta singura, dar (mereu exista un dar) nu suport singuratatea. (Si ...

* Duminica trecuta am avut ocazia de a merge la teatru, la o piesa absolut superba: "Dulcea pasare a tineretii" a lui Tennessee Williams. Piesa de joaca la TNB, la sala Atelier, iar regia este semnata de Tudor Marascu. Distributia este si ea de exceptie: Adela Marculescu, Damian Crasmaru, Vivian Alivizache, Sanda Toma, Mihai Niculescu, Ionut Adascalitei, Marius Rizea, Tomi Cristin, Viorica Voda. O piesa ce vorbeste despre esec, despre finaluri mai putin fericite, despre adevaruri crude. Piesa este o imagine a decaderii morale si a raului, a desfraului, a alegerilor, uneori gresite, pe care oamenii le fac in viata, din ignoranta, din dorinta de mai bine sau din naivitate. Personajele principale sunt o actrita de film trecuta de mult de prima tinerete, care fuge de propriul esec, scufundandu-se in alcool, droguri si desfrau si un tanar cu vise nobile candva care incearca sa si le indeplineasca prin mijloace ieftine. Batrana actrita este descrisa ca un monstru, este un om aflat...

Subiectele la moda in aceste zile sunt alegerile parlamentare, ziua Romaniei sau "ce facem de sarbatori". Exceptand faptul ca voi spune si eu La multi ani, Romania! nu am de gand sa scriu despre niciunul din subiectele la moda, caci politica nu ma mai pasioneaza demult, iar de sarbatori inca nu am planuri. Am fost la Buzau in acest weekend si am fost surprinsa de transformarile prin care trece micul oras de provincie. Este adevarat ca nu am mai fost demult acasa dar totusi aparitia a doua mall-uri si a doua mari hipermaket-uri mi s-a parut a fi mult prea mult pentru acest oras. Nu am vazut niciodata Buzaul ca un oras cu o putere de cumparare atat de mare incat sa sustina aceste tipuri de comert, nemaipunand la socoteala ca aceste afaceri vor da peste cap magazinele de cartier. In fine nu despre asta vroiam sa scriu ci despre euforia oamennilor la deschiderea unui celebru hipermarket. Din cate intelesesem de la prietenii mei, deschiderea avusese loc pe 27 noiembrie, cand ad l...

Când am văzut prima dată această reclamă am crezut că s-a lansat un nou detergent. Rămăsesem fixată în faţa televizorului să aflu numele mirificului lichid care curăţă şi locurile greu accesibile, când colo mă înşelasem. Era nou gumă de mestecat Orbit Clean. Poate nu înţeleg eu subtilitatea acestui spot - şi dacă aşa este îmi cer scuze şi aştept să fiu lămurită - dar nu văd nicio legătură între guma de mestecat şi detergentul tipei din reclamă, care este atât de bun încât o face şi pe ea să intre pe sub uşă. Poate nu mă încadrez în publicul ţintă al reclamei - din nou mă îndoiesc - şi de asta nu înţeleg subtilitatea. Până mă voi lămuri dacă ce se află în gumă este detergent sau nu, rămân la guma clasică şi, mai sigur, la periuţa de dinţi. PS. Nu am mai putut aştepta şi am încercat noul Orbit. Pentru început gustul e bun, răcoritor, însă după ce lichidul se consumă, ai senzaţia că îţi vei rupe dinţii în această guma. În mod clar voi rămâne fidelă Orbit-ului Profesional.

Motivul care m-a determinat să scriu acest articol a fost un eveniment care mi s-a întâmplat acum două seri. M-am întors de la servicu şi am constatat că nu mai am apă. Am coborât la magazinul de la parterul blocului, dar acolo, fie din lipsa mea de atenţie fie din cauza faptului că am fost obosită, am cerut în loc de apă minerală, apă plată. Când am constatat că am greşt am rugat-o pe vânzătoare să îmi aducă o sticlă de apă mineral. Şi răspunsul a fost mai mult decât şocant: "Poate vrei să te înjur!?" Mi s-a părut de-a dreptul lipsit de profesionalism şi bună creştere să îmi spună aşa ceva. Şi eu lucrez în vânzări, dar nu mă enervez în momentul în care clienţii mei se răzgândesc. Am întrebat-o dacă poate şi apoi i-am mulţumit pentru "servicul" pe care mi l-a prestat şi am plecat de acolo fără să iau apa. Nu ştiu dacă mi-am primit vorba de duh, dar consider că am dreptul să îmi aleg locul în care vreau să fiu servită şi tratată cu respect. Nu mă aşteptam să mai întâ...

V-aţi uitat cu atenţie până acum la oameni, dimineaţa când pleacă la serviciu. Eu azi pot spune ca am văzut realmente mai multe categorii de employed people: sunt oamenii care îţi zâmbesc, care se bucură, dintr-un motiv sau altul că se duc la lucru, sunt apoi colegii de serviciu, care accidental sunt si vecini de cartier şi care dis de dimineaţă au dezbateri aprinse pe diferite teme legate de work, apoi sunt cei tăcuţi. În ultima categorie intră cei care sunt concentraţi pe câte o carte sau ziar, şi cei care nu au chef de nimic, nici măcar de ei. Până acum ma identific cu categoria euforicilor şi sper să rămân aşa mai mult timp. Nu aş vrea să ajung la serviciu şi să mă întreb ce Dumnezeu caut acolo. Trump spunea că servicul croit pentru tine este cel la care te duci cu zâmbetul pe buze şi ţi-l păstrezi până la finalul zilei. Oare o fi aşa?

Detest oameni care îşi fac o meserie din a strica cheful altora, din a le da în cap atunci când au reuşit ceva sau sunt mai buni decât ei. Suferă de nebăgare în seamă, după părerea mea, şi atunci au nevoie să facă ceva pentru a se simţi "utili". Nu merită nimic, nici atenţia nici măcar "chinul" de a vorbi despre ei. Sunt acele persoane care sunt invidioase şi care nu înţeleg că oamenii sunt liberi să facă ce alegeri vor. E viaţa lor şi dacă ei vor să sufere sau să rişte totul pentru un pic de fericire e doar treaba lor. E si mai greu când constaţi că ai lângă tine tipul acesta de indivizi când ai mai mare nevoie de susţinere. Şi mai ales când ştii că ai încercat tot ce ai putut ca să îl/o susţii. E nedrept dar e un pumn, aşa cum spunea o prietenă, pe care trebuie să ştii să îl primeşti şi să nu permiţi să ţi se dea şi al doilea. Trebuie să mergi mai departe şi să te gândeşti că numai tu eşti important în această viaţă.....

Azi s-a umplut paharul!! Cat de prost poate functiona "sistemul" RATB din Bucuresti? Am incercat sa imi cumpar bilet de autobuz si cand ma apropii de casa de bilete constat ca doamna nu era acolo. Insa avea geanta lipita de scaun. acum nu sunt absurda sa pretind sa stea legata de scaun, dar timpul meu, al umilului client al RATB-ului nu permite ca doamna sa ia pauze dese de masa sau mai stiu eu ce. Asa ca a trebuit sa infrunt frigul naprasnic de afara si sa merg pe jos trei statii (nu circul frecvent pe la suprafata prin urmare de abonament nici nu se pune problema). Daca m-as fi urcat as fi patit-o la fel ca Radu si nu aveam chef sa ma tocmesc cu controlorul ca sa ma lase sa mai stau in autobuz. Si raspunsul ar fi venit mai mult ca sigur "NU", nu platesc amenda ca nu mi se pare normal, daca nu am gasit bilet si am o urgenta de ce sa fie vina mea ca ma urc fara. sa aiba bunavointa sa faca in asa fel incat sa se poata cumpara bilete si de la sofer (ca in occident). ...

Ma enerveaza si ma indigneaza la culme sa vad cersetori tineri pe strazi. Nu pot intelege de ce in loc sa mearga la munca (locuri se gasesc, numai sa vrei) prefera sa stea cu mana intinsa la coltul strazii sau sa te umple de rugaciuni liturgice prin metrou. Daca le dai o mie de lei vechi se uita urat la tine si te alegi cu ceva vorbe de duhne pe ziua respectiva. Altii nici nu vor sa primeasca. Am vazut odata un pustan la vreo sapte ani care-ti cere nici mai mult nici mai putin decat 5 bani (e la curent cu noutatile). Daca nu-i dadeai, alerga dupa tine sau iti tragea de geanta. Pe cat de tare ma enerveaza acesti cersetori, care fac asta pentru ca nu vor sa munceasca pe atat de mult me impresioneaza cei batrani, care din anumite motive au ajuns in aceasta situatie. Am auzit la un moment dat o batranica plangandu-se ca ii este foame. Am fost miscata de vorbele ei. I-am cumparat un sandwich, banii poate ar fi ajuns pe mana celor care o trimiteau la cersit. Am intrebat-o de ce nu are un loc...

ieri vorbeam cu o prietena buna pe mess si "m-a certat" ca nu postez un articol mai vechi pe acest blog. nu imi pot dezamagi prietenii asa ca iata articolul (ii rog pe cei care l-au mai citit sa nu ma injure) Serile trecute am vazut in fata blocului un grup de copii cu varste cuprinse intre 7 si 13 ani, chipurile "jucandu-se". In ce constau jocurile lor: telefoane mobile multimedia din care se auzeau "racnete" de manelisti sau in cel mai bun caz vreo "lacrimogena" de la RBD, conversatii infinite la acelasi telefon cu vecinul, beneficiind bineinteles si de conexiune 3G, caci vecinul iesise pe balcon. Si daca nu ii gasesti afara, cu siguranta vor fi in fata calculatorului, discutand de zor pe mess (nu ii atac in acest sens pentru ca si eu sunt dependenta de acest mijloc de comunicare dar totusi, eu am avut o copilarie normala). Iar vocabularul lor, nu mai spun....mai ceva ca injuraturile soferilor nervosi care stau cate 3 ore in trafic pe Stefan c...