7:30 a.m. O noua zi... Cafeaua cu lapte ma asteapta cuminte langa laptop iar eu imi incep ziua punandu-ma la curent cu ultimele stiri dar si cu ultimele aparitii pe wall-ul prietenilor mei. Azi am avut un gand hai-hui ce imi spunea ca am ajuns sa fim prizonierii mijloacelor de comunicare intr-o era in care aceasta comunicare este un dat, un mod de a trai. Ne gandim ca nu mai suntem singuri daca dam "like" la poza din concediul din Austria al prietenilor, daca avem un comentariu amuzant la gandurile aruncate sub forma "what is in your mind today". Radio Erevan ar fi de-a dreptul invidios daca ar vedea de cata popularitate se bucura Facebook-ul sau Messenger-ul in zilele noastre. Nu mai iesim la cafea sa discutam, lasa ca vorbim pe mess, nu ne mai ducem la un concert cu prietenii ca avem youtube si daca vrem sa fim cu cei dragi il "share-uim" pe wall-ul nostru.
Nu neg ca am zambet pe buze atunci cand deschid e-mail-ul si gasesc mesaje de la oamenii apropiati dorindu-mi sa am o zi buna. Mesaje asezonate cu zambete formate din puncte, virgule si paranteze care uneori pot substitui lipsa unui zambet real. Atunci cand nu primesc o astfel de veste, ma razvratesc si dau buzz-na printr-o fereastra virtuala in intimitatea celui drag si imi cer portia de conversatie.
Atunci cand facebok-ul sau mess-ul nu mai sunt suficiente si nu satisfac nevoia de intimitate se trece la telefon. "Ce faci? Mi-era dor sa te aud" sunt cuvintele care iti incalzesc sufletul si care iti ofera dimensiunea reala a importantei tale in viata celor din jur.
Uneori emotiile depasesc firul telefonului. Ai nevoie de o privire sincera, de doi ochi cu care sa comunici fara cuvinte, de ocheade care rememoreaza vremurile trecute. In momentele de emotie, de tristete, de intimitate, de bucurie, semnele desenate de tastatura pe ecran sau cuvintele rostite in receptor isi pierd semnificatia. E nevoie de parfum, de atingere, de caldura vie, reala si nu de emoticoane. E nevoie de zambete neprefacute. Poate ar trebui sa ne aducem aminte mai des ca privirile complice aruncate din spatele unei cesti de cafea valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte rostite sau scrise. Prin telefon, privirile nu se intalnesc.
Atunci cand crezi ca nu mai ai timp pentru nimic, aminteste-ti ca intotdeauna vei gasi o ora pe care sa o imparti cu prietenii la o ceasca de cafea.
de pus pe gand....
Nu neg ca am zambet pe buze atunci cand deschid e-mail-ul si gasesc mesaje de la oamenii apropiati dorindu-mi sa am o zi buna. Mesaje asezonate cu zambete formate din puncte, virgule si paranteze care uneori pot substitui lipsa unui zambet real. Atunci cand nu primesc o astfel de veste, ma razvratesc si dau buzz-na printr-o fereastra virtuala in intimitatea celui drag si imi cer portia de conversatie.
Atunci cand facebok-ul sau mess-ul nu mai sunt suficiente si nu satisfac nevoia de intimitate se trece la telefon. "Ce faci? Mi-era dor sa te aud" sunt cuvintele care iti incalzesc sufletul si care iti ofera dimensiunea reala a importantei tale in viata celor din jur.
Uneori emotiile depasesc firul telefonului. Ai nevoie de o privire sincera, de doi ochi cu care sa comunici fara cuvinte, de ocheade care rememoreaza vremurile trecute. In momentele de emotie, de tristete, de intimitate, de bucurie, semnele desenate de tastatura pe ecran sau cuvintele rostite in receptor isi pierd semnificatia. E nevoie de parfum, de atingere, de caldura vie, reala si nu de emoticoane. E nevoie de zambete neprefacute. Poate ar trebui sa ne aducem aminte mai des ca privirile complice aruncate din spatele unei cesti de cafea valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte rostite sau scrise. Prin telefon, privirile nu se intalnesc.
Atunci cand crezi ca nu mai ai timp pentru nimic, aminteste-ti ca intotdeauna vei gasi o ora pe care sa o imparti cu prietenii la o ceasca de cafea.
de pus pe gand....
Comentarii