Soul and wellness

Era o zi banala de octembrie. Nimic special la ea, ploua ca intotdeauna, lucru destul de comun toamna ati spune. Pentru fata de saisprezece ani, viata avea sa se schimbe din acel moment.Si ea nici nu avea sa isi dea seama decat multi ani dupa cand era prea tarziu ca sa mai multumeasca sau sa mai spuna ceva. Astepta in fata unui hotel din oraselul de provincie in care locuia sa se intalneasca cu un om necunoscut. Nici macar nu ii auzise vocea la telefon, altcineva ii pusese sa se intalneasca. Fata, careia ii vom spune scurt mrs.E, isi facuse tot felul de scenarii despre el, cum arata, cum vorbeste, cum se poarta, scenarii care au disparut in clipa in care l-a privit in ochi pentru prima data. Era un baiat normal, bine crescut, respectuos si inalt asa cum ii placeau ei. Nu a avut timp sa se gandeasca daca ii place sau nu ca au si inceput sa vorbeasca, si amandoi au avut senzatia ciudata ca se cunosc de o vesnicie. Cuvintele se legau cu usurinta in propozitii si se trezeau ca se completau

Merry Christmas!!

Andreea , am primit mingea , prin urmare iata raspunsurile mele: Best 1. Male friend: Tata, cu siguranta. 2. Female friend: 2. Alina, pe care o cunosc din liceu, si pe care o admir pentru curajul, taria si puterea de a face fata momentelor dificile, si care are o imaginatie atat de bogata ca ar putea oricand sa scrie un bestseller. Andreea , pe care o cunosc de la gradinita, o viitoare doctorita, la care am admirat intotdeauna maturitatea cu care ia decizii, calmul, seriozitatea. 3. Vacation: vara lui 2003, in Italia 4. Age: greu de spus. Am doar 20 de ani. Pobabil ca aceasta. E mai degraba genul de intrebare la care as rapunde cand as avea 80. 5. Memory: La sfarsitul clasei a XII-a, la festivitatea de absolvire Worst: 1. Time of day: Seara, dupa ora 12. Nu mai pot ramane treaza nicio secunda. Cateodata ma enerveaza acest lucru, dar am un bioritm destul de strict... 2. Day of the week: Luni....Incepe alta saptamana..Si era asa bine in weekend..Vorba lui Chilian: "Luni, ce zi de

Azi s-a umplut paharul!! Cat de prost poate functiona "sistemul" RATB din Bucuresti? Am incercat sa imi cumpar bilet de autobuz si cand ma apropii de casa de bilete constat ca doamna nu era acolo. Insa avea geanta lipita de scaun. acum nu sunt absurda sa pretind sa stea legata de scaun, dar timpul meu, al umilului client al RATB-ului nu permite ca doamna sa ia pauze dese de masa sau mai stiu eu ce. Asa ca a trebuit sa infrunt frigul naprasnic de afara si sa merg pe jos trei statii (nu circul frecvent pe la suprafata prin urmare de abonament nici nu se pune problema). Daca m-as fi urcat as fi patit-o la fel ca Radu si nu aveam chef sa ma tocmesc cu controlorul ca sa ma lase sa mai stau in autobuz. Si raspunsul ar fi venit mai mult ca sigur "NU", nu platesc amenda ca nu mi se pare normal, daca nu am gasit bilet si am o urgenta de ce sa fie vina mea ca ma urc fara. sa aiba bunavointa sa faca in asa fel incat sa se poata cumpara bilete si de la sofer (ca in occident).

Ma enerveaza si ma indigneaza la culme sa vad cersetori tineri pe strazi. Nu pot intelege de ce in loc sa mearga la munca (locuri se gasesc, numai sa vrei) prefera sa stea cu mana intinsa la coltul strazii sau sa te umple de rugaciuni liturgice prin metrou. Daca le dai o mie de lei vechi se uita urat la tine si te alegi cu ceva vorbe de duhne pe ziua respectiva. Altii nici nu vor sa primeasca. Am vazut odata un pustan la vreo sapte ani care-ti cere nici mai mult nici mai putin decat 5 bani (e la curent cu noutatile). Daca nu-i dadeai, alerga dupa tine sau iti tragea de geanta. Pe cat de tare ma enerveaza acesti cersetori, care fac asta pentru ca nu vor sa munceasca pe atat de mult me impresioneaza cei batrani, care din anumite motive au ajuns in aceasta situatie. Am auzit la un moment dat o batranica plangandu-se ca ii este foame. Am fost miscata de vorbele ei. I-am cumparat un sandwich, banii poate ar fi ajuns pe mana celor care o trimiteau la cersit. Am intrebat-o de ce nu are un loc

Le vedem peste tot. La metrou ne incurca. Stau agatate de umarul femeilor. Sunt uriase si nu de putine ori imi amintesc de geanta lui Marry Poppins. Te intrebi de multe ori ce ar putea contine..lucruri marunte, "indispensabile". Sunt prima lor "victima". Petrec pe putin 10 minute in fata barierelor de la metrou cautand abonamentul. Dar imi trebuie. Nu-mi pasa daca sunt cool sau trendy, geanta mea mare imi ofera suficient spatiu pentru tot ce am nevoie intr-o zi. Intreaba orice fata ce contine geanta ei si va incepe sa-ti enumere: portofel, etuiul cu cheile de la apartament, parfumul, actele, cartile de vizita, incarcatorul (doar telefonul are obiceiul de a te lasa in pana cand ti-e lumea mai draga), vreo 2 rujuri si glossuri, servetele umede si servetele demachiante, ac cu ata (tivul de la fusta e naravas), CD-uri, memory stick, mp3, handsfree, o cutie de Nurofen, 2 pachete de guma Orbit (arome diferite), o cutie de Solano, pliculete de cafea trei in unu, o sticla c

Intamplarea pe care o voi povesti azi s-a intamplat cu mult timp in urma...pe cand eram anul I..Cautam carti pentru binecunoscuta tema la Teoria Comunicarii (afurisitele ale de citate...cine stie cunoaste ;))...si pentru ca nu am gasit la biblioteca facultatii tot ce imi trebuia am hotarat sa imi incerc norocul acasa (la Buzau)..Stiam ca biblioteca achizitionase carti bune de comunicare....zis si facut. De cum am intrat m-am simtit ca la aeroport cand trebuie sa faci "check in"..securitate nu gluma..nu ma gandeam ca exista oameni atat de impatimiti de lectura care sa isi doreasca sa place cu un raft acasa, pe ascuns...Am declarat ca nu am intentii rele si m-am indreptat catre sectia de "imprumut adulti". Insa aici, surpriza...nu gasesc un raft dedicat exclusiv comunicarii..zaresc John Fiske langa modul de tundere al oilor si pe Kotler la industria alimentara...logica zero in asezarea acestor carti. M-am uitat sa vad daca nu cumva biblioteca e in curatenie si se inta

* Ne-o dorim cu totii. Alergam dupa ea..o prindem pentru cateva minute si apoi o scapam..suntem intr-un cerc vicios...incercam sa o definim, sa-i gasim caracteristicile, sa o incadram intre anumite limite...nu stim cand o avem,o ignoram, nu ii dam atentie, dar tanjim dupa ea cand o pierdem...E vorba despre fericire.Gabriela Vranceanu Firea ne vorbeste metaforic in cartea ei despre momentele fericite din viata unui barbat, fericire ce a imbracat chipul a trei femei. Am fost placut surprins sa descopar o alta Gabriela Vranceanu Firea, nu ziaristul economic, inversunat si pe pozitii, care seara de seara discuta cu politicieni, nici prezentatoarea Observatorului de weekend...o Gabriela care vorbeste despre frica de a fi fericiti in doi, de a intra intr-o relatie si de a o pastra...Mi-a ramas in minte metafora fericirii-pian: Fericirea, pentru cei mai multi, e un pian ale carui clape sunt: sanatatea, partenerul de viata, copii, bunastarea, serviciul, calatoriile, lecturile, prietenii, fil

8:30. Desteptarea. Savurez micul dejun - cafea tare - si verific programul pe ziua de azi. 9:00. Ma asez la calculator. Trebuie sa verfic corespondenta. Ca de obicei descopar cateva invitatii de pe site-uri gen hi5. Le sterg si raspund la mailurile serioase 9:30. Ma apuc de lucru. Din fericire biroul e tot acasa asa ca nu trebuie sa indur drumul cu metroul de dimineata. Si pot asculta si muzica mea preferata. 13:00 Imi amintesc ca trebuia sa ies cu Alina la o cafea. O sun sa imi cer scuze si stabilim ceva pentru saptamana viitoare. 13:10 Primesc o invitatie la film...o accept..nu imi strica sa ma relaxez un pic. 14:00 Iau pranzul cu bunica si ajung la concluzia ca mi-a lipsit incredibil de mult in acest an. Ma bucur ca e cu mine acum. Am cui sa cer un sfat.... 15:00 Plec spre facultate...imi ia ceva timp pana ajung pe Calea Victorie..in plus nu ma pot obisnui cu aceasta noua locatie... 16:20 Cursul de geopolitica (jumate boring jumate interesant) 18:00 Ma grabesc spre Scala. Filmul: R

vis...uitare...speranta...iubire...profunzime...naivitate...sinceritate....pasiune...soare...joc de indragostiti....valuri..apus de soare...noapte...fericire...lacrimi...balet...zbor...raze..pajisti..oare cate lcruri iti poate inspira muzica lui Richard Clyderman?

Calatoriile cu trenul sunt pentru mine o sursa inepuizabila de a afla ce fel de oameni mai populeaza pamantul. Recunosc ca nu sunt un fan infocat al trenului, dar de fiecare data ma binedispune un astfel de drum acasa. Zilele trecute am decis sa iau un intercity catre casa. De obicei imi place sa urc de cum trage trenul in gara (mereu am senzatia ca va pleca fara mine).Intreb pentru siguranta daca ajunge la Buzau, nu de alta dar am mai patit-o si nu aveam chef sa alerg pe ultima suta de metri sa il prind, si ma instalez comod in compartiment. "Ce bine ar fi daca as fi doar eu aici", imi spuneam in timp ce imi potriveam mp3 playerul pe playlistul preferat. Ti-ai gasit. Urca doi domni, din care unul dorea sa stranga ceva bani pentru un caz social (ma intreb despre ce caz social era vorba: ii lipseau banii de tigari, de baut sau de droguri?), iar celalalt urma sa fie tovarasul meu de drum. Individul arata prezentabil, a salutat politicos si si-a ocupat locul pe scaun, scotand un

Astazi sunt plina de intrebari..mai multe decat de obicei..si da vorbesc mai mult decat de obicei..de asta am ales sa imi insir curiozitatile aici... Citeam blogul Dianei si trebuie sa recunosc ca a atins o zona sensibila...orgoliul in relatii...ar trebui el sa existe sau nu..ar trebui sa devenim o coca moale in mainile celui cu care suntem sau sa ne pastram identitatea. In viziunea mea, a avea o relatie inseamna in primul rand sa il accepti pe cel de langa tine asa cum e, cu bune si cu rele, cu imperfectiuni si cu greseli, sa vezi in cel de langa tine un prieten, un confident...sa stii ca el te va sustine si iti va spune atunci cand are impresia ca nu actionezi bine.Aici orgoliul nu are ce cauta. Dar ce se intampla in momentul in care cel pe care l-ai ales sa iti fie aproape incepe se iti spuna ca el e perfect si tu mai ai de indreptat? Merita oare sa inghiti si sa ii dai dreptate? Daca o faci esti moale, daca nu o faci esti "a dracului". Am vazut in jurul meu atatea persoa

Toata lumea te intreaba cum e la 20 de ani...E greu sa le raspunzi...pe moment nu imi vine decat sa citez cantecul "fara griji si fara bani"..atat...nu s-a schimbat nimic...nu pot spune nici ca ma simt mai batrana cu un an, nici mai inteleapta cu un an, nici mai matura cu un an...sunt tot eu...am ramas la fel de vesela ca acum un an si ca acum doi, la fel de inocenta ca acum trei ani si la fel de curioasa ca acum patru ani. Cred ca la varsta asta am in plus planuri, dorinte, iluzii, sperante...a da si mai am senzatia ca le pot duce la capat...poate asa se intampla cand mai cresti...incepi sa crezi ca le poti face pe toate...daca am sa pot, doar timpul imi va demonstra. Nu am regrete..niciodata nu cred ca am avut timp de ele...am facut intotdeauna tot ce mi-am dorit... Nu am sa pot spune niciodata "Am ajuns la 20 de ani si nu am facut asta sau aialalta". Cred ca nu ar trebui sa avem regrete nici la 50 de ani. Nici nu pot sa trag linie si sa zic pana acum am facut tot

Gotic, F. Chopin, H. Sienkiewicz, kielbasa (carnaciori), zlot, Polonia. Si un oras care sta de straja la Marea Baltica: Gdansk. Multi cand aud numele Gdansk isi imagineaza ca este doar un port ca multe altele. Dar orasul nu inseamna doar nave, ci si cladiri in stil gotic, stradute vechi, si mult mult romantism. Trebuie doar sa te inarmezi cu rabdare si cu o harta pentru a-ti face vizita mai usoara. Recunosc , prima data cand am auzit ca voi pleca la Gdansk, nici nu stiam in ce zona sa il localizez..Harta mi-a fost prieten de nadejde si asa am aflat ca voi pleca in nordul Europei, la Marea Baltica...Nu mai calatorisem pana atunci atat de departe si nici nu mai vazusem alta mare in afara de cea Neagra. Ne-am hotarat destul de greu cu ce sa plecam..avion, autocar, tren, si pentru ca punctul comun la care am ajusn la final a fost trenul, am facut 36 de ore pana am ajuns la destinatie. (data viitoare am jurat ca vom pune bani la ciorapi si vom pleca cu avionul). De u

Ati observat ce forfota e pe strazi zilele acestea? Peste tot vezi mamici si copii care isi achizitioneaza noi rechizite, uniforme, ghiozdanele... Recunosc, sfiita, ca nu m-am putut stapani si m-am intors acasa cu vreo doua caiete parfumate si cateva pixuri colorate (copil). Purtand o discutie cu o prietena, ne amintim de oracolele din copilarie, acele caiete frumos colorate, ce ascundeau intrebari cu subinteles, si pe care le piteam care pe unde apucam ca nu cumva vreunul din parinti sa descopere mica comoara. Ei bine, rasfoind paginile electronica ale revistei ONE am gasit ceva asemanator. Am intrat in joc, si m-am gandit ca pentru o clipa de relaxare, nu ar strica sa postez "jocul" aici. Si daca tot se poarta leapsa pe net, dau mai departe pentru cine vrea sa se destinda un pic. Daca ai fii: 1. o calitate: sinceritate 2. un defect : sinceritate 3. o destinatie : Venetia 4. o bautura : cafea 5. un film : Un sarut de milioane 6. un spot tv : cele de la Milka 7. o aroma :

Ascultati cu atentie versurile si o sa vedeti cat de mult se potrivesc cu scena politica romaneasca....

azi sunt fara de cuvinte asa ca voi lasa melodia sa vorbeasca pentru mine....

ieri vorbeam cu o prietena buna pe mess si "m-a certat" ca nu postez un articol mai vechi pe acest blog. nu imi pot dezamagi prietenii asa ca iata articolul (ii rog pe cei care l-au mai citit sa nu ma injure) Serile trecute am vazut in fata blocului un grup de copii cu varste cuprinse intre 7 si 13 ani, chipurile "jucandu-se". In ce constau jocurile lor: telefoane mobile multimedia din care se auzeau "racnete" de manelisti sau in cel mai bun caz vreo "lacrimogena" de la RBD, conversatii infinite la acelasi telefon cu vecinul, beneficiind bineinteles si de conexiune 3G, caci vecinul iesise pe balcon. Si daca nu ii gasesti afara, cu siguranta vor fi in fata calculatorului, discutand de zor pe mess (nu ii atac in acest sens pentru ca si eu sunt dependenta de acest mijloc de comunicare dar totusi, eu am avut o copilarie normala). Iar vocabularul lor, nu mai spun....mai ceva ca injuraturile soferilor nervosi care stau cate 3 ore in trafic pe Stefan c

Azi incep un nou blog. Mai profesionist. Am emotii...ma simt ca in prima zi din clasa I....Nu sunt noua in blogosfera (termen pe care personal incerc sa il evit cat mai mult intrucat imi provoaca claustrofobie); pana acum am scris pe 360 dar simteam nevoia sa schimb peisajul. Ce veti citi pe acest blog? Nu stiu nici eu prea bine. Nu m-am hotarat...poate vor fi articole care vor avea de-a face cu hobby-urile mele, poate vor fi articole personale, sau legate de PR. Vor fi lucruri pe care le vad, voi scrie despre ceea ce ma deranjeaza sau ma incanta....va fi o parte din mine. Sper sa trezesc dezbateri, pareri in contradictoriu sau sa creez un spatiu unde si altii sa posteze si sa isi dea cu parerea despre ce voi posta. Atat pentru inceput.....